1 Mil. EUR în promotia co-branded Margaritar – OTP Bank cu Brandstalk si Media Investment
Joi, 13 Septembrie 2007

(ADPLAYERS.RO, Iulian Toma)

“Am devenit agentia de publicitate de brand pentru Margaritar si Coronita, din ianuarie 2007”, a declarat pentru ADPLAYERS.RO, Roxana Popescu Memetea (foto), Managing Partner Brandstalk Advertising. Contul de media Agrana Romania este derulat de Media Investments.

„Prima colaborare am avut-o cu Agrana in primavara anului trecut, cand am dezvoltat promotia nationala Coronita. De atunci, am mai implementat si alte proiecte pe cele 2 branduri ”, adauga oficialul agentiei de publicitate.

Potrivit managerului Brandstalk, agentia de publicitate dezvolta pentru Agrana Romania tot ceea ce inseamna strategie de creatie si comunicare, dezvoltare de packaging, comunicare de brand si de produs pe toate extensiile Coronita si Margaritar. Colaborarea mai include productie audio-video si diverse tiparituri.

30.000 EUR in carduri OTP Bank

Cel mai recent proiect Agrana dezvoltat cu Brandstalk este promotia nationala „Margaritar te trimite la cumparaturi de 1000 de euro!”. Campania este organizata de Agrana Romania in parteneriat cu OTP Bank Romania intre 17 septembrie si 19 noiembrie. Premiile puse puse la bataie sunte 30 de carduri OTP Bank, fiecare cu 1000 de euro pentru shopping si 100 de storcatoare de citrice.

„Pe langa ineditul asocierii dintre Margaritar - brandul premium al Agrana Romania - si OTP Bank, promotia noastra inseamna aparitia pe piata a unui ambalaj promotional nou”, declara Sorin Soroceanu, Director Marketing la Agrana Romania.

„Astfel, punga de zahar devine un suport de promovare pentru doua branduri diferite in acelasi timp. In plus, acestea au avantajul ca pot beneficia de o foarte mare vizibilitate atat in timpul prezentei pungii la raft, cat si in timpul pastrarii ei pe dulapul din bucataria consumatorilor”.

1 Mil. EUR

Intrebata de ADPLAYERS.RO, la cat estimeaza intreg bugetul de marketing si comunicare Roxana Popescu Memetea a spus ca impreuna cu media, logistica si materialele produse, acesta s-ar putea ridica la aproximativ 1 Mil. EUR.

Potrivit agentiei, publicul tinta vizat de promotie este reprezentat in principal de femeile active din mediul urban, care pun mare pret pe „tot ce e nou” si care au o pasiune atat pentru shopping, cat si pentru dulce.

Premiile se vor acorda prin tragere la sorti, in cadrul a 10 extrageri saptamanale, iar mecanismul folosit este unul simplu, bazat pe decuparea desenelor cu pungi de shopping de pe doua ambalaje promotionale si trimiterea lor la adresa indicata pe ambalaj.

Promotia este sustinuta in media in perioada cuprinsa intre 1 septembrie – 31 octombrie, atat pe tv si print, cat si in store, prin postere digitale expuse in principalii manageri de cont din tara. Strategia media a promotiei a fost dezvoltata si implementata de Media Investment.

ADPLAYERS.RO/WORK

 

 

Advertiser - Agrana Romania

Produs: Margaritar

Sorin Soroceanu – Marketing Manager

Agentie - Brandstalk

Sorin Predescu – Creative Director,

Marian Enache – Senior Copywriter,  

Alex Done – Senior Art Director,

Olivia Georgescu – Account Director,

Camelia Dejeu – Account Executive (Brandstalk) ,

Agentie media - Media Investment

Nicoleta Todea – Media Investment Manager


PUBLICITATE: