Vodafone Romania a inregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro pentru anul fiscal incheiat la 31 martie 2022
Joi, 19 Mai 2022

 

Credit. Vodafone Romania

Achilleas Kanaris, CEO Vodafone Romania: “In ultimul an financiar am continuat sa ne concentram pe asigurarea unei conectivitati fiabile atat pentru zonele rurale, cat si pentru cele urbane, pe sprijinirea companiilor care ne sunt clienti, in special a companiilor mici si mijlocii, in drumul acestora catre cresterea gradului de digitalizare pentru a beneficia de oportunitatile unei lumi digitale, oferindu-le solutii dedicate si expertiza noastra.

AdPlayers. info

Vodafone Romania anunta principalii indicatori financiari pentru anul fiscal incheiat la 31 martie 2022, potrivit rezultatelor raportate astazi de Vodafone Group Plc. Compania a inregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro, anunta compania. Comparativ cu anul financiar trecut, veniturile din servicii in baza organica au inregistrat o scadere de 0,1%*.

Baza de clienti a Vodafone Romania a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022 si include clientii serviciilor mobile si fixe, precum si ai solutiilor IoT.

“In ultimul an financiar am continuat sa ne concentram pe asigurarea unei conectivitati fiabile atat pentru zonele rurale, cat si pentru cele urbane, pe sprijinirea companiilor care ne sunt clienti, in special a companiilor mici si mijlocii, in drumul acestora catre cresterea gradului de digitalizare pentru a beneficia de oportunitatile unei lumi digitale, oferindu-le solutii dedicate si expertiza noastra. Am continuat sa colaboram cu autoritatile publice pentru a accelera transformarea digitala a Romaniei, dar si sa fim un partener de incredere pentru clientii nostri si pentru societate in general, navigand, in acelasi timp, printre provocarile si incertitudinile pe care le-au adus cel de-al doilea an de criza pandemica, precum si impactul cresterii semnificative a costurilor asupra business-ului nostru. ”, a spus Achilleas Kanaris, CEO Vodafone Romania.

,,Totodata, am accelerat procesul de transformare catre un furnizor de conectivitate de noua generatie si de servicii digitale. Acesta este de altfel planul strategic pentru urmatorii ani de crestere accelerata si business dinamic, care ofera tehnologie si solutii digitale, dincolo de serviciile traditionale de comunicatii electronice. Ne concentram pe transformarea modului in care interactionam cu clientii prin platformele noastre digitale si pe valorificarea intregului potential al convergentei. In acelasi timp, ramanem consecventi promisiunii de a contribui in mod semnificativ la construirea Romaniei digitale”, a mai spus presedintele Vodafone Romania.

Potrivit companiei, in ultimul an financiar, Vodafone Romania a dezvoltat o serie de initiative comerciale, atat pentru consumatori, cat si pentru segmentul clientilor companii, precum si proiecte de sustenabilitate, mediu si sustinere a comunitatilor locale. 

Lansarea V-Hub este una dintre initiativele cheie ale Vodafone pentru IMM-uri, care le usureaza cresterea si accesul la lumea digitala. Platforma online ofera gratuit resurse si informatii relevante legate de digitalizare, precum si consiliere oferita de specialisti ai Vodafone.

Vodafone Romania si-a extins portofoliul de solutii digitale pentru companii cu o serie de solutii adresate fermierilor si care integreaza tehnologii IoT inovatoare bazate pe senzori. De asemenea, Vodafone Romania a lansat solutia Soft POS pentru digitalizarea platilor, care permite comerciantilor sa accepte plati prin intermediul telefonului mobil, in locul clasicului POS.

In ultimul an financiar (1 aprilie 2021 – 31 martie 2022), retelele Vodafone Romania au primit multiple recunoasteri pentru performanta, fiind certificate de catre auditorul independent umlaut: cea mai fiabila retea 5G din Romania ; in acelasi timp, Vodafone Romania a obtinut cel mai mare punctaj pentru performanta serviciilor de date mobile (potrivit masuratorilor efectuate in primavara anului 2021); cea mai buna experienta de utilizare a internetului fix din Romania prin reteaua de fibra a Vodafone, aceasta fiind si prima astfel de certificare conferita de auditorul umlaut unui operator de retea de internet fix din tara noastra (masuratori efectuate in intervalul martie – august 2021) ; nu in ultimul rand Vodafone a obtinut “Best in Test“  pentru reteaua mobila (martie 2022), pentru cea mai buna retea de voce si date mobile la nivel national, cu cel mai mare punctaj total, 

La inceputul lunii octombrie, compania a lansat Eco-SIM-urile din plastic reciclat, ca parte a angajamentului de a reduce impactul asupra mediului.

Craciunul 2021 a adus cadouri pentru clienti: tablete, vouchere pentru achizitia de telefoane, gadget-uri, internet nelimitat, dar si o experienta superioara de TV, prin platforma Vodafone TV. In plus, in decembrie, pentru fiecare tranzactie efectuata de clientii Vodafone de servicii mobile, internet sau TV (achizitia unui nou abonament sau reinnoirea abonamentului existent), un euro a fost redirectionat pentru achizitia de echipamente digitale pentru copiii din peste 140 de centre de tip familial din Bucuresti si din 23 de judete.

Ca partener de tehnologie al Salvamont Romania, singurul serviciu de salvare montana din tara, Vodafone a asigurat fondurile necesare pentru achizitionarea de echipament pentru localizarea victimelor avalanselor (sistemul Recco), o premiera nationala.

Tot in 2021 Fundatia Vodafone Romania a lansat fondul “Viata pentru nou-nascuti” in valoare de 5 milioane de lei, destinat renovarii, modernizarii si achizitiei de echipamente medicale pentru sectiile de neonatologie din spitalele publice romanesti la nivel national.

Mai mult in Business, AdPlayersREPORT, Telecom


PUBLICITATE: