Venituri totale de 69,3 de milioane de euro si o crestere a bazei de clienti cu 3,1 % comparativ cu 2022, pentru Telekom Romania Mobile in T2 2023
Luni, 07 August 2023

Cu un EBITDA de 4,8 milioane de euro, baza totala de clienti a crescut cu 3,1% de la an la an - atat abonatii (+4,3%), cat si utilizatorii de cartele prepaid (+2,1%) – pana la un total de 4,06 milioane; Baza de abonati, in crestere din Q2 2020;

AdPlayers. info

La 30 iunie 2023, Telekom Romania Mobile a inregistrat venituri totale de 69,3 milioane de euro, in special din cauza reducerii tarifelor apelurilor de terminare in retea si a serviciilor MVNO. EBITDA ajustata a fost de 4,8 milioane de euro, influentata in continuare de cresterea costurilor cu energia si a MVNO, anunta compania.

Potrivit informarii Telekom Romania Mobile inregistra 4,06 milioane de clienti (abonati si utilizatori de cartele prepaid) la finalul primului semestru din 2023, cu 3,1% mai mult fata de 2022, in crestere neta de peste 122.000 de utilizatori.

La sfarsitul celui de-al doilea trimestru, Telekom Romania Mobile avea 1,86 milioane de abonati (in crestere cu 3,1% fata de anul precedent) si 2,2 milioane de utilizatori prepaid (in crestere cu 2,1% fata de anul precedent).

Conform responsabililor de comunicare, baza de clienti a Telekom Romania Mobile si-a mentinut tendinta de crestere anuala timp de sapte trimestre consecutiv, ceea ce reprezinta o evolutie stabila, respectiv validarea misiunii si strategiei companiei de a avea clientii in centrul activitatii sale. Telekom Romania Mobile isi mentine angajamentul de a investi cu scopul de a oferi continuu servicii imbunatatite abonatilor sai, deschizand calea pentru rezultate financiare mai bune.

"A fost un trimestru secund plin pentru Telekom Romania Mobile. Suntem bucurosi ca le-am oferit abonatilor nostri acces la tehnologia 5G, devenind astfel primul operator din Romania care ofera aceasta facilitate atat abonatilor, cat si posesorilor de cartele preplatite. Punand experienta clientului in inima activitatii noastre, am adus imbunatatiri majore canalelor noastre digitale, simplificand utilizarea produselor si serviciilor noastre. In a doua parte a anului, vom accelera eforturile, prin multiple initiative ce vor imbunatati pe mai departe serviciile pe care Telekom Romania Mobile le ofera clientilor", a declarat Babis Mazarakis, CEO, Telekom Romania Mobile.

In cel de-al doilea trimestru al anului, Telekom Romania Mobile a devenit primul operator de telefonie din Romania care a facilitat accesul la tehnologia 5G atat la cartela, cat si la abonament. Astfel, toti utilizatorii care detin un SIM si un terminal compatibile 5G si care se afla in zona de acoperire a serviciului 5G, pot beneficia de avantajele oferite: latenta redusa, conexiuni stabile, chiar si in locurile aglomerate, precum si un consum redus al bateriei. Orasele care beneficiaza de acoperirea 5G de la Telekom Romania Mobile sunt Bucuresti (inclusiv Otopeni), Brasov (inclusiv Poiana Brasov), Sibiu, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Constanta (inclusiv Mamaia), Ploiesti, Craiova, Pitesti si Oradea.

Mai mult in Business, Telecom, Rapoarte


PUBLICITATE: