Tempo Media (Vizeum) a derulat media de 25 Milioane EUR
Luni, 01 Septembrie 2008

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Tempo Media a derulat conturi de media de 25 Milioane EUR (capitalized billings) la sfarsitul anului 2007, dupa cum a afirmat pentru AdPlayers, Dragos Grigoriu, Presedintele Tempo. 

Cifra reprezinta suma tuturor bugetelor de media, inclusiv bugetele clientilor care nu sunt derulate (facturate) prin intermediul agentiei de media, dar pentru care compania desfasoara activitati de planificare de media si negocieri pentru achizitii de media.

 

„Pentru prima jumatate a anului 2008, am inregistrat o crestere de 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut”, a mai afirmat seful Tempo, intrebat care a fost evolutia agentiei din acest an.

 

Oficialul nu a vrut sa comenteze cifrele vehiculate pe piata referitoare la achizitia care devenea publica la 1 mai a.c., cand grupul de marketing si comunicare Aegis anunta pentru prima data ca va aduce pe piata romaneasca brandul de media Vizeum, doar una dintre entitatile diviziei Aegis Media sub care isi desfasoara operatiunile de media Aegis Group plc.

 

 

Vorbind despre tranzactia cu Aegis Group, Dragos Grigoriu a mai afirmat pentru AdPlayers ca „este vorba de o achizitie totala, mai putin o actiune de aur pe care o sa o pastrez”. Potrivit oficialului Tempo Media, devenita Vizeum, procesul de negociere a inceput in toamna lui 2006 si s-a desfasurat pe parcursul unui an si jumatate, iar dupa incheierea acordului, a urmat o perioada necesara validarii acesteia de catre Consiliul Concurentei.

 

Despre obiectul achizitiei, fondatorul Tempo mai spune ca „Este vorba de un business viu, activ, si cu potential de dezvoltare, nu o achizitie pe care am inchis-o undeva si gata”. „Vorbim deasemenea de achizitia unei echipe de media extrem de stabile – sa nu uitam ca avem si oameni de media de 14 ani in companie, daca vorbim de Mihaela Neacsu ( n.r., sefa echipei de media)”

 

„Ar fi cel putin trei lucruri importante de mentionat pe marginea tranzactiei. Primul ar fi potentialul de crestere datorat clientilor locali deja existenti, clienti care vor beneficia de un instrumentar de lucru absolut impecabil al Aegis”, este de parere Grigoriu, vorbin despre serviciile de care vor beneficia clientii: „Avem 100% un business local cu un portofoliu de clienti de media castigati aici – vorbim de Tuborg, Carlsberg, Granini, Orangina, Cetelem, Kiwi Finance etc. Sunt 35 de brand-uri pentru care lucram deja”, subliniaza el.

 

„Al doilea lucru ar fi potentialul de negociere pe care il vom avea reunind volumul nostru de media (Tempo Media, Vizeum n.r.) de volumele Carat (retea de media parte in acelasi Aegis Media). Si nu in ultimul rand, vorbim de o motivare si de o dezvoltarea profesionala oferita echipei, care beneficiaza astfel de cele mai noi instrumente de lucru oferite de Aegis”.

 

Listat pe bursa de la Londra ( London Stock Exchange), Aegis Group plc este unul dintre cele mai dinamice grupuri de marketing si comunicare din lume, cu venituri de peste 1,1 Milioane lire sterline. Grupul actioneaza pe piata de media cu divizia Aegis Media prin retelele de media Carat, Vizeum, Posterscope si Isobar, la care integreaza si compania de cercetare de piata Synovate. Grupul este prezent in 70 de tari din lume si are peste 15.000 de angajati.


PUBLICITATE: