Credit. Telekom Romania
Instrument prin care companiile pot aduna toate aplicatiile pe care le folosesc intr-un singur loc, OneDock contine aproape 40 de aplicatii realizate in-house sau cu ajutorul partenerilor, precum Interactions, fiind deja folosita la nivel intern de catre angajatii companiei
AdPlayers. info
Telekom Romania a lansat OneDock, aplicatia prin care companiile pot aduna toate aplicatiile pe care le folosesc intr-un singur loc, anunta reprezentantii de comunicare. Astfel, fiecare utilizator va avea acces rapid, o viteza de reactie mai mare si o interfata organizata si personalizata dupa nevoile sale.
Telekom a integrat in OneDock aproape 40 de aplicatii realizate in-house sau cu ajutorul partenerilor, precum Interactions, iar aplicatia este deja folosita la nivel intern de catre angajatii companiei. Toate acestea completeaza catalogul de 140 de aplicatii disponibile in mod implicit la un click distanta.
Beneficiile principale pe care OneDock le aduce utilizatorului sunt posibilitatea de a-si organiza interfata cu toate aplicatiile de care are nevoie intr-un singur loc pentru o vizibilitate optima, un Password Manager local, fara captarea parolei intr-un cloud, si functia OneSearch, ce permite cautarea in toate aplicatiile pe care utilizatorul a ales sa le instaleze. In plus, functia OneDashboard ofera vizualizarea intr-un singur ecran a mai multor aplicatii.
“OneDock este o aplicatie de desktop care simplifica folosirea tehnologiei si creste nivelul de performanta in orice context, chiar si atunci cand lucrezi de acasa” spune Alexandru Isbasoiu, Business Development Manager OneDock in cadrul Telekom Romania.
„OneDock isi propune sa stranga sub umbrela aceleiasi platforme toate aplicatiile folosite de o afacere. Pentru a-si creste competivitatea, este necesar ca brandurile de telecomunicatii sa gandeasca mai mult precum companiile de software. Iar noi am facut primul pas chiar cu OneDock, dezvoltat in totalitate intern si conectat la nevoile publicului nostru tinta” a mai spus Isbasoiu.
“O aplicatie este utila in masura in care poate tine pasul cu cerintele pietei. De aceea, in promovarea si mentenanta OneDock, aplicatia dezvoltata de Telekom, incercam mereu sa fim cu un pas inainte. Misiunea Interactions este de a monitoriza constant contextul si de a se asigura ca acest instrument ajunge la publicul tinta.” adauga Marius Palca, Account Manager Interactions.
,,In momentul de fata, urmarim atent tendinta de transformare digitala si ne dorim sa contribuim la succesul acestei aplicatii care ajuta semnificativ un business aflat in tranzitia impusa de context. Suntem convinsi ca OneDock este alegerea potrivita” a conchis reprezentantul Interactions.
Aplicatia poate fi instalata si folosita gratuit accesand pagina https://www.onedock.app/
Mai mult in Business, Work from Home