“Aceste rezultate confirma importanta modelului PCM pe care noi l-am propus companiilor inca din 2010 si care a devenit din ce in ce mai popular, mai ales pe fondul amplificarii sindromului de burnout, dupa pandemie. Romania ocupa pozitii ingrijoratoare in clasamentele europene, fiind a doua cea mai afectata tara de burnout”, a declarat Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
AdPlayers. info
EXEC-EDU, lider pe piata de executive education din Romania, propune companiilor un model de comunicare menit sa diminueze stresul si sa creasca gradul de coeziune in echipe, pe o piata a muncii in care acestea se confrunta cu tot mai multe probleme legate de burnout-ul angajatilor.
Potrivit unui sondaj recent EXEC-EDU, prevenirea conflictelor si reducerea stresului la locul de munca se situeaza pe primele doua pozitii in topul avantajelor participarii la cursurile PCM (Process Communication Model®) - o teorie de personalitate si comunicare premiata, folosita cu succes la NASA si in pregatirea comunicationala a presedintilor americani.
Aceste beneficii au fost mentionate de 64,6%, respectiv 62,5% dintre absolventii acestui curs. Locul trei in topul avantajelor este imbunatatirea relatiilor personale si profesionale (60,4%). De asemenea, respondentii sunt de parere ca investitia companiilor in programul PCM va duce la o mai buna colaborare si coeziune la locul de munca (30%), in timp ce alti 25% au declarat ca va contribui la cresterea motivarii oamenilor.
A doua cea mai afectata tara de burnout
“Aceste rezultate confirma importanta modelului PCM pe care noi l-am propus companiilor inca din 2010 si care a devenit din ce in ce mai popular, mai ales pe fondul amplificarii sindromului de burnout, dupa pandemie. Romania ocupa pozitii ingrijoratoare in clasamentele europene, fiind a doua cea mai afectata tara de burnout. Iar aceasta teorie de personalitate ne ajuta in primul rand sa ne cunoastem mai bine, sa stim care sunt propriile nevoi psihologice, dar si ale altora, astfel incat sa ne pastram bateriile incarcate si sa putem sa oferim si celorlalti apreciere”, a declarat Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
Un alt aspect relevat in sondajul EXEC-EDU este impactul modelului asupra relationarii in echipe, mai ales ca, la acest moment, este nevoie de armonizarea interactiunii a 4 generatii diferite la birou, cu nevoi, valori si motivatii diferite (baby boomers, generatia X, millennials, generatia Z). Aproape 40% dintre cei chestionati au acordat un scor maxim in legatura cu aportul cursului PCM la diminuarea tensiunilor si conflictelor dintre colegi de generatii diferite. Printre explicatiile oferite de absolventii acestui program se numara faptul ca aplicarea teoriei PCM duce la constientizarea motivatiei din spatele diferentelor de opinii si la acceptarea diversitatii.
“Potrivit sondajului nostru, absolventii considera ca investitia in acest program poate ajuta si la o mai buna relationare intre manageri, la cresterea influentei si persuasiunii, a motivarii oamenilor, la diminuarea conflictelor, dar si la o recrutare mai eficienta”, a adaugat Oana Scarlat.
3 din 4 angajati au nevoie sa fie areciati pentru competenta
Un alt studiu realizat la nivel european, unde au fost analizate, in Romania, 5.135 profile de manageri si persoane cu functii-cheie, arata ca in companiile locale trei din patru angajati au nevoie sa fie apreciati pentru competenta, sa le fie recunoscute eforturile si modul de gandire. De altfel, lipsa aprecierii muncii este si primul motiv al demisiei printre romani. PCM-ul vine cu intelegerea felului in care ii poti motiva pe cei din jur pe baza personalitatii lor, astfel incat ei sa aiba bateriile incarcate, ceea ce creste semnificativ gradul de retentie si reduce stresul in organizatii.
“Potrivit acestei teorii de personalitate si comunicare exista 6 niveluri care alcatuiesc personalitatea umana: ganditor, perseverent, empatic, promotor, rebel, imaginator. In Romania, procentul celor care pun pret pe logica si structura (Ganditor) este cel mai ridicat din Europa in companii, respectiv 46,8%. Ceea ce inseamna ca sunt selectate si promovate persoanele logice, responsabile si organizate. In schimb, in nici o alta tara europeana nu vom intalni in mediul de lucru atat de putine persoane cu baza Empatic, care apreciaza relatiile si oamenii. Acest lucru poate sa explice de ce exista o cerere atat de mare pentru cursurile de comunicare si relationare”, a completat Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
In contextul global tot mai turbulent, companiile devin tot mai preocupate de sanatatea mentala a angajatilor, adoptand strategii mai sofisticate pentru a creste eficienta si angajamentul oamenilor. Investitia in programe de well-being pentru angajati si in modele de comunicare, precum Process Communication Model, reflecta o schimbare de paradigma in aria resurselor umane. Aceste eforturi cresc exponential atractivitatea angajatorilor pe piata muncii, ducand la atragerea si retentia talentelor, intr-un mediu foarte competitiv.
EXEC-EDU este scoala cu cele mai multe profile PCM realizate, dar si cursuri la activ, cu o experienta de 13 ani pe piata si 4 traineri certificati pe acest model. Din 2010 au absolvit acest program peste 5.000 de cursanti, din corporatii, dar si companii mici si mijlocii.
Cu o prezenta de peste 18 ani, EXEC-EDU este liderul pietei de executive education - segmentul de top al pietei de training - avand o echipa de peste 40 de traineri si experti si aproape 20.000 de cursanti. Portofoliul EXEC-EDU cuprinde in prezent aproximativ 70 de programe, iar oferta EXEC-EDU este structurata pe 4 linii principale de activitate: programe de dezvoltare pentru C-level, programe de management, cursuri de specializare in domenii profesionale extrem de actuale, de nisa si workshop-uri de well-being. Cele 4 directii includ nu numai programe de training, ci si coaching, mentoring, consultanta. EXEC-EDU a obtinut premiul Gold Award in topul celor mai bune companii de training din Romania, in urma unei cercetari derulate de Learning Network in 2019, la care au participat peste 500 de manageri si specialisti de resurse umane.
Mai mult in Business, Educatie