(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
“Roblogfest este o initiativa a lui Dragos Novac (http://unapezi.fourhooks.com/) avuta pentru prima data în anul 2006 si facuta cu scopul coagularii comunitatii bloggerilor din România”. Asa îsi începe prezentarea cea mai importanta competitie a bloggerilor români, care si-a desemnat deja câstigatorii.
Prezentarea continua mai jos cu „Mai multe detalii despre editia din 2006 a RoBlogFest gasiti aici (http://roblogfest.ro/roblogfest2006 ) si mai multe detalii despre cine este Dragos aici (http://dragosnovac.fourhooks.com/ ). Mai jos gasim “powered by FourHooks”. Într-un cult al organizatorului, mai gasim în stânga si câtiva sponsori si parteneri media.O initiativa a cui?
Fara a cauta sensuri ascunse în DEX, se cuvine asadar sa amintim ca de la „o initiativa lui Dragos Novac” – în fond o idee a carei paternitate îi este recunoscuta lui Dragos Novac, si pâna la cu adevarat initiativa RoBlogfest este, cât se poate de evident, o diferenta consistenta de “initiativa”. De exemplu, nicaieri nu am gasit si lista Suporterilor RoBlogFest, cei care au promovat cu titlu gratuit festivalul.
Ca sa explicam mai exact, pentru cine a auzit câte ceva despre bloguri, RoBlogFest este cea mai importanta întrecere a jurnalelor online autohtone. Si asta si datorita celor care i-au facut publicitate gratuita înca de la prima editie, din 2006, publicând un logo de “Suporter RoBlogFest”.
Pentru cei ce nu îsi mai amintesc editia de anul trecut, competitia era întretinuta pe unele bloguri de calitatea de “Suporter”, nimic altceva decât o campanie de lansare a marcii RoBlogfest la care au luat parte multe jurnale online care au pus sanatos umarul la comunicarea marcii RoBlogFest. Ar trebui spus ca unele bloguri au audienta care depasesc, ca numar de vizitatori, multe canale media online.
Asadar, cei care au pus beneficiile audientei blogurilor la picioarele promovarii RoBlogFest au contribuit în mod evident la coagularea comunitatii bloggerilor, dar si la coagularea unui nume de marca – RoBlogFest. În tot acest demers “Suporterii RoBlogFest” nu au primit nimic în schimbul campaniei de sustinere. Privilegiul unei înscrieri în festival nu îl luam în calcul, fiind un lucru discutabil în conditiile înscrierii fiecarui “Suporter” în parte, inclusiv celor care nu au acceptat postura respectiva de promotor al întrecerii.
Nimic în schimbul "Suportarii"
Pentru cei ce au un minim bagaj de cunostinte privind comunicarea de marketing, sponsorii si partenerii media ai unui eveniment primesc si ceva în schimbul “suportarii” evenimentului. Or, în campania care ar fi trebuit sa prezinte RoBlogFest, nu sunt prezentate nici macar multumiri listei de suporteri ai competitiei, poate si pentru faptul ca ar fi una la fel de lunga cu cea a participantilor.
Este foarte adevarat ca suporterii au acceptat cu titlu gratuit postura pe care si-a agatat-o de Blog. Actiunile desfasurate în beneficiul promovarii unor evenimente aduc însa, la schimb, si o recunoastere a efortului participantilor. Fie si într-o lista de nominalizari sau multumiri aduse celor l-au depus. Lista Suporterilor care si-au pus audienta în beneficiul întrecerii si comunicarii de marketing pentru marca RoBlogFest este de negasit, chiar si la adresa roblogfest.ro.
“Cultul” RoBlogFest asa cum ar trebui sa fie prezentarea festivalului - care ar fi fost suficient de onesta daca aceasta continea si numele suporterilor - nu face economie de citari ale organizatorului Dragos Novac si a FourHooks care gazduieste roblogfest.ro (o companie pe care o reprezinta tot Novac), insa RoBlogFest taie fara mila "costurile" de gazduire pentru multumiri adresate suporterilor.
Iar multumirile sunt cu atât mai meritate cu cât o competitie digitala cu renume si resurse de promovare deloc de neglijat, asa cum este Internetics, nu a gasit înca si o reteta de promovare la fel de consistenta a propriei competitii a blogurilor. Probabil ca "initiatorul" RoBlogFest ar trebui sa le multumeasca suporterilor festivalului, înainte ca aceste multumiri sa vina pentru un posibil titlu de „Suporter Internetics 2007”.
Câstigatorii RoBlogFest 2007 îi puteti gasi la roblogfest.ro . Multumiri lui Dragos Novac si companiei FourHooks :)
AdPlayersFile
Din "Prezentarea" RoBlogFest
(sursa: roblogfest.ro)
“Roblogfest este o initiativa a lui Dragos Novac (http://unapezi.fourhooks.com/) avuta pentru prima data în anul 2006 si facuta cu scopul coagularii comunitatii bloggerilor din România.
Prima editie a avut loc la inceputul anului 2006 si a fost considerata de multi ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente ale anului in ceea ce priveste bloggingul in particular sau comunitatea de internet din Romania in general. Evident, este o exagerare - lui Dragos ii place sa creada ca de fapt RoBlogFest este un pas mic si normal in procesul cresterii si maturizarii industriei de online din Romania.
Mai multe detalii despre editia din 2006 a RoBlogFest gasiti aici (http://roblogfest.ro/roblogfest2006 ) si mai multe detalii despre cine este Dragos aici (http://dragosnovac.fourhooks.com/ )".