Mediafax Foto vrea dublarea veniturilor in 2008
Joi, 17 Ianuarie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

„Obiectivul in 2008 pentru Mediafax Foto este sa isi dubleze veniturile fata de 2007”, a afirmat pentru AdPlayers, Raluca Teodorescu, Brand Manager la Mediafax Foto, divizia de fotografie a agentiei Mediafax. Oficialul de marketing mai spune ca din punct de vedere al veniturilor, in acest moment Mediafax Foto este lider detasat pe piata romaneasca a fotografiei de presa.

 

Mediafax Foto a fost infiintata in 1995, ca departament in cadrul agentiei de presa Mediafax, avand fotografia de presa ca punct forte al serviciilor. In ultimii ani, potrivit reprezentantilor agentiei, Mediafax Foto este recunoscuta si la nivel extern.

 

In prezent, Mediafax Foto are o retea formata din peste 100 de fotografi profesionisti care asigura in orice moment imagini de la evenimente petrecute in orice colt de tara, acoperind toate domeniile de interes: politic, economic, sport, fapt divers, cultura, divertisment, celebritati

 

Serviciul Foto este structurat pe trei domenii: Presa – fluxul zilnic de fotografie de presa, Stock – o colectie de fotografie conceptuala si de arta, si Servicii Profesionale – fotografie la cerere si fotografie de studio. Domeniul Presa cuprinde servicii cum sunt Sport, Lifestyle, Infografice, Publicity si Premium.

 

4,6 Milioane imagini de arhiva 
Conform reprezentantilor companiei, arhiva online Mediafax Foto contine peste 140.000 de imagini de la cele mai importante evenimente care au avut loc in Romania, din 1990 pana in prezent.

 

Acestora li se adauga cele peste 1 milion de fotografii de eveniment extern, arhivate din 2002 si pana in prezent, din arhiva Agentiei France Presse, distribuita de Mediafax Foto, precum si un alt milion de fotografii din arhiva European Pressphoto Agency (epa).

 

Din iulie 2007, in portofoliul Mediafax Foto a intrat si arhiva de 2,5 milioane de imagini a Reuters, una dintre primele trei agentii de presa din lume. In total, Mediafax Foto distribuie peste 4,6 milioane de imagini de arhiva.

 

Parteneriatele: France Presse, EPA, Reuters, Vario Images

Mediafax Foto este distribuitorul exclusiv pentru Romania al serviciului fotografic France Presse pentru cotidiene, new media si broadcasting, incepand cu anul 2003. Parteneriatul pune zilnic la dispozitia clientilor Mediafax fotografii din realitatea internationala. Fluxul AFP aduce zilnic clientilor Mediafax imagini de interes general, furnizate in timp real de echipa de 200 de fotojurnalisti ai AFP, prezenti in 165 de tari.

 

Din iulie 2007, Mediafax Foto este si distribuitorul exclusiv pe piata periodicelor, new media, advertising si edituri din Romania al serviciului international de fotografie si al arhivei epa (European Pressphoto Agency). Serviciul international de fotografie este produs 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana, si acopera toate categoriile de stiri. Arhiva contine fotografii incepand cu anul 1997 si este actualizata continuu. Epa se numara printre cele mai importante 5 agentii de fotografie de presa la nivel mondial.

 

Tot din iulie 2007, Mediafax Foto distribuie si serviciul de fotografie si arhiva Reuters pentru periodice, edituri, publicatii online locale, companii comerciale, agentii de PR, precum si ONG-uri. Astfel, clientii Mediafax au acces la fotografia de presa premium de la Reuters, adica la peste 1.500 de fotografii noi in fiecare zi, precum si peste 2 milioane de imagini din arhiva agentiei de presa.

 

Incepand cu anul 2008, Mediafax Foto este si distribuitor al fotografiilor vario images pentru publicatiile periodice si segmentul comercial (edituri, companii, agentii de PR etc.). Cu vario images, portofoliul Mediafax Foto de fotografie de stock se ridica la peste 200.000 de imagini si creste, zilnic, cu pana la 1.000 de executii noi, din toate domeniile - de la natura, oameni si lifestyle, pana la business si gastronomie.

 

Academy of Excellence

In 2007, Petrut Calinescu de la Mediafax Foto a fost distins cu Academy of Excellence in cadrul celei de a 64-a editii a Pictures of the Year International (POYi), una dintre cele mai importante competitii fotografice din lume. Grupajul premiat se numeste "Jallikattu - The Indian Bull Fighting"


PUBLICITATE: