Iordache: "Topurile trebuie sa reflecte mai multe perspective, pe langa cele legate de sumele rulate"
Miercuri, 23 Iunie 2010

 (AdPlayers, Iulian Toma)

Stefan Iordache, COO al Leo Burnett Group, este de parere ca insumarea cifrelor de afaceri nu mai ofera un clasament corect al grupurilor de marketing si comunicare.

Pozitia presedintelui Leo Burnett,  
din care fac parte printre altele agentii cum sunt Leo Burnett, Starcom Media Vest Group, iLeo, 23 Communications sau The Practice, vine in completarea afirmatiilor lui Bogdan Enoiu (McCann Worlkdgroup), si Radu Florescu ( Centrade ) privind cifra de afaceri The Group aparuta intr-un clasament al Ziarului Financiar in baza datelor culese de la grupurile de comunicare.

“Cumulul cifrelor de afaceri a mai multor companii dintr-un grup nu reflecta neaparat situatia generala in clasament a acelui grup”, a afirmat Stefan Iordache pentru AdPlayers. „Atat Bogdan (Enoiu n.r.) cat si Radu (Florescu n.r.) fac referire la practica de a derula in cascada, prin doua companii, a unor clienti sau contractele cu acestia. Este firesc si corect din punct de vedere comercial pentru unele grupuri, dar in acel moment, cumulul cifrelor de afaceri nu mai reflecta clasamentul grupului. De altfel, cifra de afaceri nu determina nici succesul pe termen lung si nici calitatea produsului agentiei”.

Iordache este de parere ca jurnalistii ar trebui sa vada mai multe perspective ale companiilor, decat sumele rulate. 

„Asteptam ca jurnalistii sa se aplece mai atent asupra cifrelor din industrie. Topurile trebuie sa reflecte mai multe perspective, pe langa cele legate de sumele rulate”, adauga Stefan Iordache. „De asemenea, in ceea ce ne priveste, cifra de afaceri a grupului Leo Burnett in 2009 a ramas constanta la valoarea celei din 2008. Mai multe informatii in acest sens, in curand”.

Mai mult in CIFRE DE AFACERI, AdPlayersREPORT 2009


PUBLICITATE: