IMSG intra pe piata regiilor de vanzari cu Upgrade Media
Vineri, 28 Martie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Parte a fondului de investitii International Marketing & Sales Group (IMSG), UpgradeMedia intra pe piata regiilor de vanzari din Romania. Compania se pozitioneaza drept o structura de vanzari concentrata pe media de nisa, strategia UpgradeMedia fiind aceea de a-si ajuta astfel clientii printr-o targetare cat mai precisa si eficienta a mesajelor de comunicare.

 

Chiar daca pentru moment si-a concentrat eforturile de vanzare in mediile print si online, Radu Toderas, General Manager al Upgrade Media-Professional Level a afirmat pentru AdPlayers ca regia de vanzari media va tinti in perioada imediat urmatoare inclusiv televiziunile de nisa si vanzarea productiei de programe de nisa.

 

“Avem planuri ambitioase si deja, in cel mai scurt timp vom finaliza negocierile de preluare a vanzarii spatiului publicitar pentru cateva televiziuni de nisa si a catorva statii radio”, spune Toderas.

 

“Ne propunem sa cream valoare pentru toti cei implicati (stakeholders): clienti, editori si agentii. Suntem increzatori ca vom atinge acest obiectiv pentru ca avem o echipa puternica formata din oameni cu experienta indelungata in piata media”, adauga oficialul. „Principiul nostru este sa construim si sa mentinem relatii dintre cele mai profesioniste cu clientii si partenerii nostri”.

 

Potrivit regiei, portofoliul UpgradeMedia cuprinde in prezent publicatii de calitate si cu potential pe piata romaneasca: Casa si Biroul (cel mai mare tiraj dintre publicatiile de amenajari, design si mobilier din Romania, 130.000 exemplare/ luna), Intercity Magazin ( revista publicata in colaborare cu SC CFR SA), De Teren (revista de cultura off-road), Green Report (singura revista de mediu si afaceri de pe piata), Gazeta de Maramures cu De Toate (saptamanal). In portofoliul Upgrade se mai numara in prezent proaspat lansata revista condusa editorial de Andreea Marin Banica - Business Woman, si publicatia The Marketer .

 

Pe langa editiile pe Internet ale publicatiilor tiparite, in portofoliul de vanzari Upgrade Media se mai numara inclusiv cotidianul online de advertising, marketing si media AdPlayers.ro .

/ PROFILE

IMSG (International Marketing & Sales Group) este un fond irlandez de investitii specializat in aria comunicarii pe piete emergente si listat la bursa din Londra (AIM). Obiectivul IMSG este sa ajunga intre primele 10 grupuri de comunicare la nivel mondial in urmatorii doi ani.

 

IMSG activeaza pe piete emergente precum Rusia, fostele tari sovietice (ex.: Ucraina, Kazahstan), Europa de Est (Ungaria, Romania), India si Asia de Est avand la acest moment 21 de puncte de lucru. Dupa listarea la Bursa din Londra in 2005, IMSG a efectuat sapte achizitii – agentii de cercetare de piata, de publicitate conventionala (ATL) si neconventionala (BTL) din Rusia, Turcia, India, Ungaria.


UpgradeMedia – Portofoliul de vanzari
(
SURSA: upgrademedia.ro )

 

PRINT:

Casa si Biroul; Intercity Magazin; De Teren; Green Report; Gazeta de Maramures cu De Toate; Business Woman; The Marketer.

 

WEBSITES:

www.casasibiroul.ro

www.imagoo.nu

www.adplayers.ro

www.green-report.ro

www.themarketer.ro

www.masini.ro

www.xcent.ro

www.culinar.ro

www.portal.ro

www.recomanda.ro

 


PUBLICITATE: