Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice banci de pe piata locala, revizuieste prognoza privind cresterea economica la 4.4%, de la estimarea de 4% previzionata de banca la inceputul anului.
adplayers.info
Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice banci de pe piata locala, revizuieste prognoza privind cresterea economica la 4.4%, de la estimarea de 4% previzionata de banca la inceputul anului. Aceasta crestere va fi, cel mai probabil, sustinuta, la fel ca in anul anterior, de avansul serviciilor, industriei si comertului, conform celui mai recent Raport Macroeconomic, corespunzator primului trimestru al acestui an.
Cererea interna continua sa fie stimulata de politica fiscala expansiva, deficitul bugetar ajungand la 3,5% in 2018. Cererea externa pentru bunurile de capital necesare in productie, sau pentru cele de folosinta indelungata continua sa creasca, o tendinta observata si in 2017, pe masura ce stocul de capital este reinnoit, dupa erodarea acestuia in anii de dupa criza.
In ceea ce priveste inflatia, Garanti Bank estimeaza ca aceasta va incheia anul la un nivel de 3,6%, fata de nivelul actual de 5,2%.
Pe fondul supraincalziririi economiei, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a majorat rata dobanzii cheie de 3 ori in acest an, iar Garanti Bank previzioneaza inca o majorare pana la finalul anului. Astfel, rata dobanzii cheie ar putea incheia anul la 2,75%, fata de 2,5% in prezent.
Ca si in cazul inflatiei, cea mai mare parte a cresterii ratelor de dobanda interbancare a avut deja loc, ROBOR 3M inregistrand un nivel de 2,7% in prima parte a lunii mai, fata de 0,9%, cat era in luna septembrie a anului trecut, cand lichiditatea din piata a inceput sa se diminueze.
Deficitul de cont curent va continua sa creasca in 2018, insa, acesta nu va lua un avans semnificativ, pe fondul apetitului mai putin ridicat pentru consum, dar si al incetinirii cresterilor salariale preconizate pentru 2018. Deficitul de cont curent continua sa fie finantat de investitiile straine directe (ISD) si de fondurile europene, desi acest lucru s-ar putea sa nu mai reflecte realitatea in viitor, mai ales ca in primul trimestru se observa deja o scadere a ISD-urilor, fata de perioada similara de anul trecut, iar tendinta negativa ar putea continua pe parcursul anului. Garanti Bank isi mentine asteptarile privind cursul EUR/RON, care ar urma sa ajunga la 4,78, pana la finalul anului. Alti factori, precum sentimentul investitorilor si realocarea fluxurilor de portofoliu, ar putea juca, de asemenea, un rol.
Creditarea s-a aflat pe o panta ascendenta anul trecut, depasind media zonei euro la finalul lui 2017. Potrivit raportului macroeconomic, Garanti Bank estimeaza ca ritmul de crestere al creditarii se va mentine si in 2018. Banca anticipeaza o majorare a imprumuturilor acordate consumatorilor, precum si un avans moderat al creditelor acordate companiilor, acestea din urma manifestand o sensibilitate fata de costurile mai mari de finantare si de ritmul mai lent de crestere economica.
Garanti Bank Romania face parte din Grupul financiar-bancar Garanti Romania, care reuneste si Garanti Leasing (marca sub care functioneaza compania Motoractive IFN SA) si Garanti Credite de Consum (marca sub care functioneaza Ralfi IFN SA).
Garanti Bank este detinuta de catre Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare banca privata din Turcia. TGB este o banca universala cu servicii de top in toate segmentele de business. Banca deserveste peste 14,5 milioane de clienti in zonele corporate, comercial, intreprinderi mici si mijlocii, dar si retail, oferind servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este actionarul majoritar al TGB.
Mai mult in Business,