Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb a semnat, vineri, 14 iulie, 28 contracte de finantare, cu o valoare totala de 4,42 milioane euro.
adplayers. info
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb a semnat, vineri, 14 iulie, 28 contracte de finantare, cu o valoare totala de 4,42 milioane euro, anunta intr-o comunicare publica reprezentantii de relatii publice ai ministerului (MFE). Potrvit MFE, contractele sunt destinate dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii si sunt finantate prin Programul Operational Regional 2014-2020.
Proiectele au fost selectate pentru finantare in cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritara 2 - Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii, Prioritatea de investitii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
„Ne-am asumat prin Programul de Guvernare, printre obiective, sa le oferim IMM-urilor un cadru in care sa se dezvolte competitiv. Finantand din Programul Operational Regional proiecte pentru dotarea, modernizarea, extinderea capacitatii de productie a IMM-urilor, sprijinim intreprinderile romanesti sa-si consolideze pozitia pe piata si sa evolueze cu succes la nivel european”, a declarat Rovana Plumb.
Programul Operational Regional
Programul Operational Regional 2014-2020 este unul dintre programele operationale implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii si gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), in calitate de Autoritate de Management.