"Estimam aproximativ 2 Mil. EUR din marketing interactiv, online si mobile marketing" Maia Novolan, Intertel
Marti, 31 Martie 2009
 (AdPlayers.ro, Iulian Toma)

„Estimam aproximativ 2 Mil. EUR din marketing interactiv, online si mobile marketing” a afirmat pentru AdPlayers, Maia Novolan, Managing Partner al Intertel, referindu-se la cifra de afaceri din acest an.

Acum gestioneaza bugete de marketing interactiv de la 2.000 la 50.000 EUR, insa acest lucru se intampla dupa ani de munca in care  managerul Intertel isi aminteste ca prin 2004 lumea nu prea intelegea pe ce limba vorbeste atunci cand prezenta servicii de sms marketing. 

Desi a studiat antreprenoriat si a absolvit un executive MBA, sefa companiei spune ca i-au trebuit trei ani sa scoata compania „la liman”. Intertel s-a inscris din 2005 pe linia profitului si, din acest punct de vedere, Novolan estimeaza ca 2008 a fost cel mai bun an.

Compania de servicii de marketing a inceput in 2002 cu servicii de televiziune interactiva. Cu 6 ani de marketing interactiv , o cifra de afaceri de aproape 2,5 Milioane EUR in 2007 si cu un 2008 - cel mai bun an din punct de vedere al profitabilitatii, Novolan marturiseste ca este dezamagita cand merge la unele evenimente de profil la care este invitata pentru a i se prezenta „inovatii”, iar in final constata ca a ajuns la o intrunire unde asculta povesti cu „specialisti” ce prezinta astazi cu titlu de inovatii o parte din serviciile pe care Intertel le oferea clientilor sai in 2005.

Tabloul industriei de profil in ochii unui om cu 6 ani de marketing interactiv se completeaza atunci cand citeste comunicate de presa publicate de diverse portaluri cu iz de news despre companii infiintate cu un an in urma, si care acum reinventeaza roata lansand asa-zise alte inovatii cu platforme interactive de sms marketing.

AdPlayers: Cu ce va laudati?

Maia Novolan: Credeti ca ne laudam? Haideti sa vedem ce face Intertel si dupa asta sa vorbim despre cine se lauda si cine face treaba. Am inceput in 2002, cu servicii de televiziune interactiva: concursuri pe tv – atunci cand, pret de un an si jumatate, aproape monopolizasem piata. Practic, nimeni nu mai oferea servicii de calitate Interactive TV asa ca aproape toate televiziunile mari lucrau doar cu noi.

Au fost ani in care am avut simultan parteneri ca Pro TV, Acasa, Antena 1, TVR 2, si TVR 1, MTV si „ last but not least” partenerul nostru „ de-o viata” PRIMA TV. Ulterior au aparut si altii, s-a mai impartit si piata, iar Media Pro si Intact si-au facut chiar propriile companii. In total, astfel de servicii reprezinta cam 15% din afacerea noastra, o pondere oarecum minoritara.

Mai putem vorbi si de partea de servicii de continut pentru mobil, unde Intertel nu a fost neaparat primul care a lansat acest produs pe piata, in 2002. Vorbim de sonerii, logo-uri imagini, si alte servicii care, odata cu cresterea altor canale de schimb de informatie, au scazut ca pondere.

Din pacate pe piata romaneasca, continutul mobil nu mai inseamna o afacere promitatoare. Si asta pentru ca romanii sunt foarte inventivi si gasesc diverse cai de a beneficia de astfel de servicii fara sa plateasca, desi in occident se fac inca foarte multi bani, si aici as da ca exemplu Ungaria. La ora actuala folosim astfel de produse multimedia ca o componenta interactiva in promotii sau activari online si de mobile marketing.

Din 2003, am inceput sa vorbim despre sms marketing, servicii pentru care oamenii nu ne luau atunci prea tare in serios. Practic, lucrurile au inceput sa se miste cam de prin 2004, an in care au inceput si operatorii sa faca pasi interesanti in aceasta directie. Atunci s-au separat si serviciile de sms entertainment de cele de „sms marketing”, moment in care au parut si numerele speciale cu „18xy”, o caracteristica principala cu care se si pot deosebi campanii de entertainment de cele de sms marketing.

Este drept ca am avut avantajul „primului servit” care a luat si singurul numar „gold” din transa, este vorba de numarul 1888, probabil numarul cel mai dorit de catre organizatorii de campanii SMS.

Cat este marketingul pe Internet la Intertel?

Online-ul reprezinta un procent  de 15-20% din business-ul nostru si este constituit din diverse proiecte online si site-uri dezvoltate, integrate sau nu, impreuna cu servicii de sms marketing. Am derulat in 2007 si 2008 mai multe proiecte dintre care in jur de 7-8 proiecte pentru Coca –Cola, am avut un proiect interesant pentru LG, iar unul dintre cele mai relevante derulate recent, a fost pentru P&G.

In privinta serviciilor noastre pe Internet avem si aici noutati, pentru ca inca de la inceputul anului avem practic o divizie de business in aceasta directie. Chiar si asa, pe online am colaborat si colaboram foarte bine cu agentii de online, dintre cele mai snonore, carora le punem la dispozitie componentele noastra de mobile si call-center. Ne intelegem chiar foarte bine cu ei, ii respectam ca pe niste colegi, uneori lucram efectiv in echipa, chiar daca practic pe segmentul asta ne sunt competitori.

Cifra de afaceri?

N-as vrea sa vorbim foarte mult despre cifrele din primii doi ani, 2002-2003, pentru ca au fost ani grei in care am fost pe o zona de investitii si evident am avut un exercitiu financiar neprofitabil. Practic, din 2004 am inceput sa nu mai inotam in ape tulburi si sa iesim „la mal”, iar din 2005 putem sa vorbim cu adevarat si despre profit.

Anul 2007 a fost cel mai bun, in termeni de venituri, iar 2008 a fost cel mai bun din punct de vederea al profitabilitatii. In 2009, estimam un business de aproximativ 2 Milioane EUR, mai mult sau mai putin in functie de preconizata scadere de care vorbeste toata lumea pentru acest an de criza. Anul acesta, mult blamat de altii, pentru noi poate constitui un an de mare oportunitate. Planurile mari s-au anulat ori s-au amanat, insa vin foarte foarte multe proiecte mici care compenseaza.

Clientii au resimt criza, dar sunt dispusi sa caute cai alternative, mai targetate, mai directe, mai eficiente, pentru bani mai putini. Sigur, asta inseamna munca mult mai multa, pe bani mai putini. So what? Noua ne place ce facem, „copiii mei” sunt tineri, energici si inovativi, asa ca avem de unde sa livram. Totusi, sa nu ma intrebi de ce compromisuri trebuie sa fac pentru asta.

Ce pondere au principalele servicii de mobile marketing in business-ul companiei?

Asa cum spuneam mai devreme, aproximativ 15-20% il reprezinta serviciile de Internet si dezvoltare de proiecte online, la care se adauga in jur de 50-60% serviciile de Mobile Marketing. Este greu insa de estimat cu precizie limita intre cele doua tipuri de servicii, pentru ca le oferim si impreuna, la pachet. Restul sunt practic serviciile de televiziune interactiva si dezvoltare se aplicatii soft (pentru PDA-uri, Ipaq-uri etc). Nu mai suntem doar un furnizor de servicii.

Participam la creatie, la strategie, venim cu idei noi, ajutam clientul, si de cele mai multe ori il intampinam noi cu propuneri. Preferam modelul: „da-mi o tema, ca-ti facem noi treaba” si venim cu tot conceptul de la A la Z. Si cand zic de la A la Z nu ma refer doar la ce e pe hartie, ci la toata logistica care o punem noi la dispozitie, cat si la subcontractare de servicii de la altii daca vorbim de hosting servere, servicii de curierat pentru logistica premiilor etc

Intre ce plaja de bugete se inscriu proiectele de marketing interactiv, inclusiv sms?

Avem si proiecte care incep cu 2.000 EUR, insa avem si unele de 50.000 EUR. Depinde de volume, ce target ai, ce vrei sa obtii etc. Sfatuim clientii sa se orienteze pe baze de date targetate cu potentiali consumatori pentru ei.

In general, le recomandam sa evite a cumpara baze de date si sa cheltuie banii in mici activari prin intermediul carora sa culeaga baze de date, cu potentiali consumatori care au intrat deja intr-o experienta cu marca sau produsul lor. Sunt si clienti care nu inteleg acest lucru si care ne cer noua baze de date sau cumpara din alte parti, insa nu recomandam astfel de variante, chiar daca baza de date provine de la noi.

Cati oameni aveti?

Avem o echipa care fluctueaza intre 25-27 oameni si chiar 30, cateodata, ca sa amintesc de proiectele speciale unde avem mai multi colaboratori.


PUBLICITATE: