Cum face The Group 50 Milioane EUR cu 1 angajat?
Vineri, 25 Iunie 2010


MEDIA AdPlayersREPORT 2009: Raportul Agentiilor de Media AdPlayers publicat in toamna anului 2009, aparut in seria AdPlayersREPORT 2009pe baza cifrelor de afaceri pe 2008 raportate la Ministerul Finantelor Publice: inclusiv cifrele de afaceri si profit in LEI (cifrele in EUR au fost calculate in baza cursului mediu euro in 2008 - 3,7 LEI / EUR ).
*Divizia de media Universal McCann a raportat aproximativ 75 Mil. EUR. ca pondere din operatiunile agentiei de publicitate McCann Erickson.

(AdPlayers, Iulian Toma)

The Group nu a comentat in niciun fel raportarile cifelor de afaceri catre publicatiile de business din acest an. Contactati de catre AdPlayers, oficialii de comunicare ai grupului condus de Zoltan Szigeti si Mihaela Nicola nu au oferit informatii legate de afacerea cumula de grup, si nici cat reprezinta in economia The Media Partnership volumele de media achizitionate pentru agentiile de media din structura The Group.

A gresit The Group? Gresesc toate publicatiile care au tras linie ani de zile la cifrele de afaceri trimise de The Group? Sa aduni mere cu pere sau afaceri imobiliare si servicii de comunicare este o greseala de jurnalist, dar sa ti se prezinte spre adunare de doua ori aceeasi cifra de afaceri in media ar trebui sa fie o responsabilitate asumata de sursa cel putin intr-o erata.

Prin urmare, la intrebarile si chestionarele jurnalistilor de la importante publicatii de business din Romania care s-au aratat interesate de cifrele de afaceri, responsabilii de comunicare ai grupului ar fi trebuit sa faca niste precizari cuvenite. 

2008: 100 Milioane EUR in topuri, din care The Media Partnership 50,9 Mil.

In absenta datelor publice pentru anul trecut, si in lipsa unor informatii direct de la sursa, am apelat la MEDIA AdPlayersREPORT 2009, raportul agentiilor de media intocmit de AdPlayers in baza cifrelor publice la Ministerul Finantelor pe 2008.

The Media Partnership este o companie de servicii de brokeraj de media pentru The Group si nu asa cum pare sa se inteleaga ca, facand parte The Group, contribuie cu clienti si business la cifra de afaceri a grupului. Cum ar putea un singur angajat sa aduca 50 Milioane EUR cifra de afaceri pe an (188,3 Milioane lei), daca nu din propriul grup?

Potrivit datelor publice, cu un singur om angajat, compania a cumparat si a vandut media si alte servicii de marketing si comunicare raportand anul trecut o cifra de afaceri de 50 Milioane EUR. Putini stiu insa ca aproape 41 de Milioane de euro au fost cumulati de afacerile celor doua agentii de media din grup pentru care polul a facut achizitii. Media Investment a avut anul trecut 29,8 Milioane EUR, iar House of Media 11,3 Mil. EUR. Rationamentul se bazeaza deocamdata doar pe cifrele publice ale anului 2008.

2009: in jur de 84 Milioane EUR  in clasamente, dar cat face The Media Partnership?

Daca asta s-a intamplat in toate raportarile The Group de la inceputul lui 2009, AdPlayers publica in toamna anului trecut precizari privind ponderea unor volume de media in cifrele de afaceri ale agentiilor de publicitate. Celebrele rapoarte cu The Group pe locul 1 se intampla din nou si in 2010. Diferenta? Cifra de afaceri cumulata nu mai este de 100 Milioane EUR, dar tot trage linie la 84 Milioane EUR.

Nimeni nu acuza ca The Media Partnership nu exista, nu face afaceri, nu livreaza servicii, sau ca nu este bine intentionata. Dimpotriva. Rostul polului de media si beneficiile livrate in pietele de media sunt mai mult decat bine justificate. Ramane de vazut daca si fiscal doi clienti concurenti au semnat sa se intalneasca in facturile aceluiasi furnizor de media.

Sa aduni insa de doua ori aceiasi bani ai unui grup, pentru a obtine o pozitionare in clasamente cu 50 Milioane EUR mai sus decat ii este locul, este o problema de comunicare. Chiar daca pare o situatie greu de acceptat pentru un grup de comunicare.

Miza locului 1

Este drept ca si in alte grupuri se suprapun volume de business ale unor agentii de publicitate pentru care achizitiile de media se fac de catre agentiile de specialitate din grup. Numai ca aceste diferente de "dublare" a mediei in grup sunt intre intre 5 si 10 Milioane EUR, in timp ce The Group, cu un plus de 40-50 Milioane EUR, isi ia un avans confortabil de un ordin de marime. 

Polul astfel construit raporteaza jurnalistilor 50 Milioane EUR si ca face parte din grup. Rezultatul? Fara alte precizari ale sursei, The Group urca cifra de afaceri de la 50 la 100 Milioane EUR anul trecut, fara ca reprezentantii de comunicare sa faca pentru publicatii nicio erata sau precizare in sensul suprapunerii unor cifre de zeci de milioane de euro din serviiciilor de brokeraj ale polului de media.

Miza? Nu este numarul 1 intr-un clasament in care The Group ar putea fi oriunde intre locurile 5 si 10. Trofeul vanat este un urias potential de business din dorinta unor clienti de a lucra cu compania care cumuleaza cele mai mari volume de media. fara ca acestia sa stie ca sursa informatiilor a trecut cu vederea detalii interesante privind o potentiala dublare virtuala a acelorasi cifre de media.

Mai mult in Cifre de Afaceri , AdPlayersREPORT 2009


PUBLICITATE: