Cu peste 8 ani de experienta in comunicare si marketing digital, Raluca Duta este noul Digital Manager pentru cele patru divizii L'Oreal Romania
Marti, 05 Martie 2019

 

Raluca Duta este noul Digital Manager patru divizii L'Oreal Romania 

Credit: L'Oreal Romania / The Practice

Cu peste 8 ani de experienta in comunicare si marketing digital, Raluca Duta preia pozitia de Digital Manager in cadrul L'Oréal Romania, devenind astfel coordonatorul intregii activitati de digital la nivelul companiei pe cele patru divizii - - Luxe, Larg Consum, Cosmetica Activa, Produse Profesionale

AdPlayers.info

Raluca Duta preia pozitia de Digital Manager in cadrul L'Oréal Romania, devenind astfel coordonatorul intregii activitati de digital la nivelul companiei. Aceasta va coordona comunicarea digitala pentru cele patru divizii ale companiei: L'Oréal Luxe, Divizia Produselor de Larg Consum, Divizia de Cosmetica Activa, Divizia de Produse Profesionale.

Cu peste 8 ani de experienta in comunicare in mediul online si marketing digital, Raluca Duta si-a inceput parcursul in cadrul L'Oréal in urma cu doi ani. Initial a ocupat pozitia de Digital Project Manager, apoi a coordonat activitatea de digital a Diviziei de Produse de Larg Consum, de unde a fost promovata in pozitia de Digital Manager L'Oréal Romania si membru in boardul companiei.

„Obiectivul meu in noua pozitie este ca, impreuna cu echipa de specialisti in digital, e-commerce si Social Media consolidata intern, sa continuam transformarea digitala a companiei astfel incat, pe termen lung, digitalul sa fie integrat in toate functiile companiei. In tot acest parcurs, consumatorul va fi permanent in centrul preocuparilor noastre, iar provocarea este sa ne transformam business-ul si echipele astfel incat sa ramanem permanent conectati si relevanti pentru consumatorul de astazi, oricare va fi directia in care se va schimba ASTAZI din punctul de vedere al digitalului si al consumatorilor’’, a declarat Raluca Duta, Digital Manager L'Oréal Romania.

Daca in calitate de Digital Manager al Diviziei de Produse de Larg Consum, Raluca s-a ocupat de comunicarea digitala integrata pentru o selectie de branduri din portofoliul L'Oréal (L'Oréal Paris, Maybelline si Garnier), in noul rol va coordona comunicarea digitala pentru cele patru divizii ale companiei: Produse de Larg Consum, Cosmetica Activa, Lux si Produse Profesionale.

Raluca Duta se va ocupa de activitati de sustinere a business-ului, de la coordonarea strategiei de crestere accelerata in e-commerce pana la cresterea atasamentului consumatorilor fata de cele 20 de branduri din portofoliul L'Oréal. De asemenea, se va concentra, impreuna cu echipa de specialisti in digital, pe cresterea platformelor digitale si pe realizarea planurilor internationale de perfectionare digitala, alaturi de echipele locale si globale de resurse umane.

Pasionata de domeniul digital si e-commerce, de inovatiile din Social Media si din mediile digitale, Raluca are o perspectiva unica asupra modului de a crea si implementa activari digitale care aduc rezultate in randul consumatorilor.

Pe parcursul carierei sale, Raluca Duta a creat campanii de digital pentru branduri din sectoare diferite, precum FMCG, telecomunicatii, electronice, auto, retail sau servicii bancare. De-a lungul timpului a obtinut si recunoastere pe plan local, in urma inscrierii campaniilor sale la diferite competitii de profil.

Parte a grupului L’Oréal, L’Oréal Romania are o istorie de 21 de ani pe piata locala. Cu portofoliul sau unic de 20 de branduri internationale diverse si complementare, L’Oréal Romania este unul dintre liderii pietei locale de cosmetice, prezent in toate canalele de distributie: mass market, magazine, farmacii si drogherii, saloane, travel retail, branded retail si comert electronic.

Mai mult in Management, Digital, Interactive


PUBLICITATE: