Best Before: 150.000 - 250.000 EUR creatie pentru "oaia neagra a publicitatii"
Miercuri, 16 Septembrie 2009


 (AdPlayers.ro, Iulian Toma)

A inceput in ianuarie 2004 cu 5 oameni, iar anul trecut a ajuns la o echipa de 12. Compania Best Before, caci despre ea este vorba, face bani din activitati de packaging, segment care ocupa 80% din activitatea firmei, la care se adauga servicii de corporate identity si branding.

Fondatorii sunt de parere ca Best Before este unul din pionierii firmelor specializate in package design, la momentul infiintarii companiei lor, majoritatea agentiilor oferind acest gen de servicii cu o echipa integrata in aria mai larga a serviciilor integrate in comunicare. 

"O atractie nebuna care ne mananca uneori si noptile"

Ce se ascunde in spatele „ambalajului" Best Before? „Cativa oameni cu Master in Design si experienta in agentii multinationale si locale, expertiza in design si publicitate, la care poti sa adaugi o atractie nebuna pentru identitate vizuala, care ne mananca uneori si noptile”, afirma Elena Dragomirescu, unul din partenerii firmei.

Compania are trei fondatori cu cote egale. Unul dintre parteneri are 34% din firma, doar pentru usurinta evidentelor. Cei trei parteneri, de fapt partenere, Mona Costache (34 ani), Ileana Costache (34) Elena Dragomirescu (35) au, fiecare, cate o treime din firma. Toate trei au inceput in publicitate in 1997 si au fost uneori colege.

"Best Before s-a nascut din convingerea ca si ambalajele au termenul lor de valabilitate”, justifica Ileana Costache, Managing Partner al Best Before, credo-ul companiei. „Suntem o agentie care a facut din package design nu numai o meserie, ci si un hobby al fiecaruia dintre noi".

Ileana Costache si Elena Dragomirescu sunt senior designeri, au fost colege, si au inceput cariera in comunicare ca art director, specialitate in care au lucrat in mai multe agentii de publicitate. Mona Costache, al treilea partener al companiei, a inceput publicitatea in departamentul financiar, si a continuat pe pozitii de client service.

„In principiu serviciile de packaging includ fee-uri de creatie, iar cifra de afaceri a companiei Best Before nu include activitati de productie”, a afirmat pentru AdPlayers, Mona Costache, Managing Partner al companiei.  

Creatie de Packaging intre 150.000 - 250.000 EUR pe an

In primul an de existenta, in 2004, Best Before a avut un business de aproximativ 150.000 de euro, iar in anii urmatori, in 2005, 2006 si 2007 au avut intre 250.000 si 300.000 EUR. Ca in toata comunicarea, in 2008 criza si-a luat tributul unei parti din business si la Best Before, dar in continuare firma de packaging si corporate identity are aceeasi clienti.

„Am facut firma cand o companie multinationala ne-a invitat la un pitch de packaging, si nu puteam sa mergem ca niste studenti freelanceri”, afirma Costache. Ea este de parere ca marile agentii de publicitate nu acorda serviciilor de packaging suficient timp, resurse umane si expertiza. „Proiectele de packaging erau intotdeauna destinate juniorilor, pentru ca seniorii lucrau la „proiecte memorabile” pentru festivaluri de publicitate, ca si cum domeniul de packaging ar avea nevoie de mai putina atentie”, spune ea.

„Acum exista si concursuri specializate, dar inainte ne bateam in licitatii de packaging cu agentii de publicitate ca Ogilvy, Leo Burnett, Odyssey, Ogilvy, Scala JWT sau McCann Erickson, companii care auzeau de noi atunci cand pierdeau pitch-ul”, afirma Mona Costache. „Majoritatea proiectelor noastre sunt castigate dealtfel in licitatii, doar unul sau doua proiecte le-am castigat fara (licitatie n.r.)”.

Clienti

Printre clientii care au lucrat sau lucreaza pentru servicii de packaging cu Best Before se numara Kraft Foods, Cosmote, Adesgo, Agrana, Caroli, Chio Chips, European Drinks, Domeniile Tohani, Eurofoods (Darling), Agrana (Margaritar, Coronita), Saff (Cipi), Orlando’s, Grivas, si altele. Anul 2009 a adus in portofoliul Best Before cateva proiecte de packaging regionale, castigate in urma unor licitatii la care au participat companii si din afara granitelor Romaniei.

Despre cat va fi business-ul in 2009, cele trei partenere spun ca este greu de facut previziuni. Chiar daca toata lumea este nefericita pe fundalul scaderii investitiilor in comunicare, la Best Before prima jumatate a anului a „impachetat” companiei o cifra de afaceri comparabila cu cea de anul trecut. 


PUBLICITATE: