( AdPlayers.ro ) Comunicarea se pare ca a pus in cui meseria de doctor. Pentru cine n-a mai vazut de mult bataia pe locurile de admitere la facultatile de medicina, electronica sau automatica care aveau loc inainte de revolutie, poate sa vina luni si marti (15,16 mai ) la finalele Olimpiadelor Comunicarii.
Nu mai putin de 950 de studenti din toata tara au participat la preselectii, dintre care s-au calificat in finala doar 225. In plus, juriul care va analiza strategiile studentilor are in componenta personalitati marcante ale industriei de comunicare din Romania: specialisti din companii, din agentii de relatii publice si advertising, jurnalisti de top si figuri importante ale spatiului universitar.
Concurenta a fost de 10 pe loc
Razvan Matasel (foto), Research&Strategic Planning Director, Leo Burnett si membru in juriu crede ca “Valoarea tinerilor care au ajuns in finala Olimpiadelor Comunicarii este data in primul rand de competitia pe care au avut-o de infruntat,” spune el, “La proba de advertising, spre exemplu, concurenta a fost de 10 pe loc” spune executivul Leo Burnett.Prezentarile echipelor finaliste de la Olimpiadele Comunicarii au loc la Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Evenimentele sunt, probabil, si cea mai buna oportunitate atat pentru companii cat si pentru agentiile de advertising sau de PR sa ii vada la lucru pe viitorii lor angajati.
Prezentarile sunt ultima etapa a concursului Olimpiadelor Comunicarii. Este momentul unei confruntari spectaculoase, spun organizatorii, in care echipele finaliste isi prezinta in fata juriului si a publicului campaniile pe care le-au realizat timp de trei saptamani pentru o serie de "clienti" reali: companii, ministere sau oameni politici.
Organizatorii pun la dispozitie datele de contact
Pentru a fi siguri ca angajatorii care au nevoie de specialisti in marketing sau PR vor beneficia cat mai mult de pe urma seriei de evnimente, organizatorii Olimpiadelor Comunicarii 2006 promit ca daca in urma prezentarilor vor avea oferte de angajare serioase pentru participanti, vor pune la dispozitia angajatorilor datele de contact ale acestora.
“Anul trecut am angajat patru dintre castigatori si acestia s-au integrat cu succes in echipa noastra”, adauga Razvan Matasel de al Leo Burnett. “Cu siguranta nici anul acesta Leo Burnett nu va rata oportunitatea de a-i selecta pe cei mai buni, pentru ca ne dorim sa avem mereu cea mai buna echipa de pe piata din Romania.”
Dupa cum precizeaza organizatorii, un alt argument important care ii recomanda pe finalisti oricarui angajator in cautare de specialisti, este faptul ca prezentarile pe care le vor tine sunt rezultate in urma lucrului cu unele dintre cele mai importante brand-uri sau companii de pe piata romaneasca. Printre acestea se numara: Unilever SCE, BRD Groupe Societe Generale, JTI Romania, Tuborg Romania, Ozone Laboratories, UPC Romania, ABN AMRO Bank, Carpatcement Holding, Porsche Romania, Sensiblu, Radio 21, PRO TV, Bit Defender, RDS, Business Magazin, Media&Advertising, Maxim.
La lucru, intr-o situatie reala
Gabriela Lungu (foto), Managing Director, Ogilvy PR, si ea membra in juriu, este de parerea ca “Este o mare diferenta intre a analiza un om dupa CV-ul pe care ti-l trimite sau dupa ce iti spune la interviu, si a-l vedea intr-o situatie reala de lucru cu un client,”.Sefa companiei de PR din grupul Ogilvy sustine ca “In mod logic, pe un angajator il costa mai mult recrutarea unui om care sa aiba talentele necesare si apoi formarea lui (proces care poate sa dureze si 5-6 luni), decat identificarea candidatilor care sunt disponibili acum pe piata fortei de munca si in plus au talentele si pregatirea pe care si le doreste.”
Comunicarea institutionala si politicaNu doar angajatorii din mediul de afaceri ar trebui sa fie interesati de comunicatorii pe care ii pot recruta la Olimpiade, ci si cei din domeniile guvernamental sau neguvernamental. Spre exemplu, echipele de la proba de comunicare institutionala din cadrul concursului le vor arata cat de buni au fost in colaborarea cu niste “clienti” ca: Autoritatea Nationala pentru Tineret, Ministerul Justitiei, Ministerul Agriculturii, MIE, SRI, CNA, INA, MCTI, DNA sau ANAF.
De asemenea, concurentii de la comunicare politica vor arata ce solutii de imagine pot oferi, pentru niste politicieni ca: Bogdan Olteanu, Monica Iacob-Ridzi, Roberta Anastase, Ludovic Orban, Cozmin Gusa, Varujan Vosganian, Kelemen Hunor, Cristian Diaconescu sau Victor Ponta.
Detalii despre programul prezentarilor pot fi gasite pe site-ul concursului, la adresa: www.olimpiadelecomunicarii.ro/evenimente.
Iulian Toma info@adplayers.ro