Adevolution: piata de 15 Mil. EUR net, in Publicitatea Online
Marti, 27 Noiembrie 2007

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

14,7 Mil EUR net insumeaza publicitatea online cheltuita de 363 de companii mari si mijlocii, potrivit unei cercetari facute de compania cu activitate pe internet AdEvolution.

Topul include expunerea media online realizata prin display advertising, viral marketing, contextual advertising, direct emailing, newsleter advertising, expunere neconventionala (e-branding, video-insert).

Cifrele sunt cu atat mai interesante cu cat, intr-o serie de evaluari facute pentru AdPlayers pana la jumatatea anului de catre oficiali ai unor importanti jucatori in publicitatea online, piata de profil era estimata intre 7,5 – 9 Mil. EUR, pe intregul an 2007 .

Conform companiei conduse de Val Voicu, cercetarea a fost realizata in luna noiembrie, iar datele sunt furnizate direct de la clientii de publicitate si agentii, mai arata sursa citata. Sumele mentionate in clasament sunt bazate pe costurile de lista (rate-card) ale vanzatorilor de publicitate online din Romania la rate-card, net-net.

Primele 3 domenii mari cheltuitoare de publicitate online sunt Bancile (2,56 Mil. EUR net), Ingrijirea personala / Cosmetice (2,12 Mil EUR net) si Tehnologia Informatiei (1,74 Mil. EUR net).

In clasament urmeaza Operatorii de telefonie – 1,2 Mil. EUR, Alimentele si bauturile – 1,16 Mil. EUR, Auto 1.05 Mil. EUR. Nu mai putin importante , dar sub 1 Milion de EUR conform evaluarii companiei sunt Asigurarile – 0,9 Mil. EUR, Imobiliarele -0,85 Mil. EUR si FMCG sau alte servicii – 0,68 Mil. EUR.

Sub 500.000 EUR se afla Elecronice si electrocasnice - 450.000 EUR, Turism-linii aeriene - 450.000 EUR, Media&Marketing - 375.000 EUR, Mobilier si amenajarea casei - 375.000 EUR, Detergent - 240.000 EUR.

La mai putin de 10% din primul domeniu clasat in Topul realizat de Adevolution se afla Cumparaturi si divertisment - 200.000 EUR Petrol si servicii petroliere - 180.000 EUR, Servicii medicale - 100.000 EUR, Farmaceutic - 90.000 EUR.

iulian.toma[at]adplayers.ro

Top Domenii in cheltuielile de media Online

sursa: AdEvolution, Noiembrie 2007

Domeniu - Suma EURO Net

Banci - 2.560.000

Ingrijire personala/cosmetice - 2.120.000

Tehnologia informatiei - 1.740.000

Operatori telecom - 1.200.000

Alimente si bauturi - 1.160.000

Auto - 1.050.000

Imobiliare - 850.000

Asigurari - 900.000

Altele FMCG servicii - 680.000

Elecronice si electrocasnice - 450.000

Turism-linii aeriene - 450.000

Media&marketing - 375.000

Mobilier si amenajarea casei - 375.000

Detergent - 240.000

Cumparaturi si divertisment - 200.000

Petrol si servicii petroliere - 180.000

Servicii medicale - 100.000

PUBLICITATE: