40 de echipe start-up au concurat pentru premii de 200.000 de euro
Marti, 27 Noiembrie 2018

 

Credit: EIT Health / McCann PR

Finalistii si castigatorii au fost selectati dintre 400 de inovatori care au participat la competitie in primavara acestui an, de 3 ori mai multi decat anul trecut si a fost cea mai prestigioasa si cea mai mare competitie dedicata startup-urilor din industria de sanatate, materii prime si industria alimentara, incheiata cu succes dupa 6 luni de instruire si mentorat.

adplayers.info

40 de finalisti si 22 de castigatori au primit 200.000 de euro pentru dezvoltare ulterioara in domeniul sanatatii, materiilor prime si alimentelor, anunta responsabilii de comunicare ai proiectului Joint Grand Final de la Budapesta, organizat de EIT Health.

Finalistii si castigatorii au fost selectati dintre 400 de inovatori care au participat la competitie in primavara acestui an, de 3 ori mai multi decat anul trecut si a fost cea mai prestigioasa si cea mai mare competitie dedicata startup-urilor din industria de sanatate, materii prime si industria alimentara, incheiata cu succes dupa 6 luni de instruire si mentorat.

Evenimentul reprezinta etapa finala a celor trei competitii destinate startup-urilor organizate de EIT (Institutul European de Inovare si Tehnologie) Health InnoStars si a Concursului Joint Business Ideas organizat de EIT Health, EIT Raw Materials si EIT Food. In cadrul proiectului, 40 de echipe tinere si talentate din Europa Centrala si de Est si-au prezentat ideile in fata investitorilor internationali, a partenerilor corporativi si a retelelor EIT Community.

Obiectivul principal al EIT este stimularea inovatiei si spiritului antreprenorial in intreaga Europa, sustinand inovatorii si antreprenorii sa-si transforme ideile in produse si servicii pentru piata. Echipele de start-up castigatoare contribuie la succesul general al programelor deoarece incurajeaza participarea altor tineri talentati la astfel de competitii, generand din ce in ce mai multe povesti de succes. In plus, startup-urile de succes contribuie si la crearea de locuri de munca, ceea ce sporeste competitivitatea Europei.

EIT stimuleaza inovatia in Europa – startup-urile din domeniul sanatatii

Conform sondajului live care a avut loc in timpul finalelor, 57% dintre respondenti au declarat ca instrumentul cel mai valoros pe care EIT Health il ofera este instruirea si mentoratul, in timp ce 50% au subliniat importanta formarii unei legaturi de afaceri. Balázs Zoltán Fürjes, directorul EIT Health InnoStars, a adaugat: „Ajutam startup-urile sa se dezvolte si le oferim cursuri de instruire pentru a putea atrage capitaluri de risc si investitori.

Dupa pregatirea pentru pitch, sunt indrumati individual, ii ajutam sa-si defineasca modelul de afaceri, prezentam echipele partenerilor, societatilor de CR si organismelor de reglementare. De asemenea, echipele sunt introduse companiilor care le pot dezvolta produsele, primului cumparator sau unui site de testare. Startup-urile fac cunostinta cu principalele hub-uri de inovare din Europa, incluzand comunitatea EIT Health, care este importanta daca doresc sa patrunda pe pietele externe. Daca startup-urile initiaza intr-adevar servicii de succes, acest lucru este benefic si pentru cetatenii Europei, deoarece se pot bucura de o viata mai sanatoasa si mai lunga".

Castigatorul InnoStars Awards este o companie lituaniana numita Oxipit, care a castigat 25.000 de euro pentru validarea produselor. Oxipit aplica inteligenta artificiala la imagistica medicala. Ei au dezvoltat o serie de instrumente pentru radiografia toracica, cea mai frecventa metoda de imagistica medicala. Oxipit se diferentiaza de concurenta prin acoperirea tuturor patologiilor si generarea de rapoarte similare celor realizate de un radiolog.

In cadrul etapei de prezentare a semifinalistilor, castigatorul European Health Catapult, HydrUStent, a primit un grant de 7.000 de euro. HydrUStent este un stent urologic biodegradabil, antibacterian si personalizat, care evita interventia chirurgicala secundara si reduce costul tratamentului cu 60%.

HeadStart Funding, care a fost creat pentru accelerarea produselor si solutiilor IMM-urilor si pentru a aduce companiile intr-o etapa in care sunt pregatite pentru investitii, a acordat doua premii intai InnoStars, de 12.000 de euro fiecare, pentru HeartWatch si Koatum. HeartWatch este o solutie de tipul SaaS (software as a service) care ofera alerte inteligente celui mai apropiat ingrijitor, pentru o mai buna siguranta a pacientilor.

Aceasta utilizeaza o combinatie brevetata de tehnologii avansate de computer vision si analiza inteligenta a invatarii automate, pentru a monitoriza prin senzori optici obisnuiti pacientii care nu sunt monitorizati prin alte metode. Primele module dezvoltate includ monitorizarea medicala permanenta a inimii si a frecventei respiratorii si alertele de coborare din pat. Koatum este o companie de tehnica medicala ce ofera solutii bioactive personalizabile pentru prevenirea inflamatiilor si accelerarea integrarii osoase, pentru o recuperare mai rapida si fara durere.

„Joint Grand Final a fost o ocazie buna de a cunoaste noi talente si idei noi. Participantii au fost foarte curajosi sa-si prezinte ideile la nivel global. Cele mai importante provocari pentru companiile din domeniul sanatatii, precum GE Healthcare, sunt cresterea costului asistentei medicale, cresterea numarului populatiei de pe glob si numarul de boli cronice pe care trebuie sa le tratam in fiecare zi. Provocarile pentru noi constau in descoperirea celor mai eficiente optiuni de tratament pentru spitale, astfel incat aceste startup-uri sa gaseasca solutii bune pentru aceste probleme, pe care sa le folosim in tehnologia noastra si cu ajutorul carora sa cream impreuna un sistem de sanatate mai durabil" - a afirmat Peter Bencsik, lider de cercetare al consortiului in cadrul GE Healthcare.

Castigatorul sectiunii de sanatate al competitiei Joint Business Ideas a fost o echipa din Portugalia numita Nebula X Medical, care intentioneaza sa puna capat fricii si disconfortului cauzate de colonoscopii, pentru un viitor in care mai putini pacienti sufera de cancer colorectal. Echipa dezvolta un PillScope, o capsula care poate fi inghitita si care scaneaza suprafata colonului pacientului.

EIT Health – sustinuta de Comitetul European si Institutul European de Inovare si Tehnologie (EIT) - este una dintre cele mai mari initiative din domeniul sanatatii din lume. Scopul nostru este acela de a dezvolta in mod durabil bazele domeniului sanatatii si de a promova viitoarele conditii pentru o viata mai sanatoasa si pentru bunastarea oamenilor din intreaga Europa. Printre membrii initiativei se numara companii de top din domeniul sanatatii si farmaceutic din Europa, universitati de stiinte naturale si institutii de cercetare.

Cu un buget de 2 miliarde de euro in urmatorul deceniu, EIT Health va investi in mod special in cele mai mari talente antreprenoriale si minti creatoare ale Europei, pentru a incuraja dezvoltarea si comercializarea solutiilor inteligente de produse si servicii din sectorul sanatatii, abordand provocarile impuse de schimbarile demografice si imbatranirea societatilor.

 


PUBLICITATE: