Jurnalul si Saptamâna Financiara "fac toti banii" pe internet cu Netbridge
Luni, 05 Februarie 2007

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

Jurnalul National si Saptamâna Financiara, au ales sa “faca toti banii” din publicitatea online cu netBridge. Începând din luna martie 2007, publicatiile online editate de Trustul Intact (www.jurnalul.ro, www.sfin.ro ), îsi vor vinde publicitatea online exclusiv prin reteaua Boom ce apartine companiei netBridge, arata oficialii celor doua companii, într-un comunicat remis AdPlayers.

În prezent cele doua publicatii online deruleaza publicitatea online cu AdEvolution, compania condusa de Val Voicu reprezentând, în prezent, mai multe canale media din grupul Intact, în portofoliu de vânzari.

"Colaborarea noastra cu netBridge vine ca urmare fireasca a planurilor de dezvoltare pe zona online pe care cele doua publicatii le au pentru 2007”, afirma Mihai Craiu, Director General al celor doua publicatii.

“Atât Jurnalul National cât si Saptamâna Financiara se afla în topul audientelor în variantele print, e firesc sa ne dorim aceeasi pozitie si pentru zona online. Cred ca acest nou parteneriat e cel mai bun prim pas pe care îl putem face pentru a deveni lideri si în zona online", mai motiveaza parteneriatul, executivul celor doua titluri.

Jurnalul si Saptamâna Financiara fac toti banii pe internet cu Netbridge"Parteneriatul cu Jurnalul National si Saptamâna Financiara este unul încheiat între jucatori de top si confirma succesul strategiei de dezvoltare pe care o avem”, a adagat Valentin Oeru, Director Executiv al Boom.ro. “Având în vedere noul parteneriat, agentiile de publicitate si media, precum si clientii lor, îsi pot planifica din timp campaniile, apelând cu încredere la echipa netBridge".

Potrivit datelor furnizate de Trafic.ro, citate de catre cei doi parteneri, editia online a cotidianului Jurnalul National (are peste un milion de vizitatori pe luna, si aproximativ patru milioane de pagini vizitate. Saptamâna Financiara înregistreaza, lunar, aproximativ 100.000 de vizitatori si 300.000 de pagini vizitate.

Agentia de publicitate full service pe internet Boom a fost înfiintata în 2001.

Colaborarea între NetBridge si publicatiile Intact vine la scurt timp dupa ce, colaborarea cu Capital.ro - reprezentat pâna în luna ianuarie de NetBridge s-a încheiat, varianta online a publicatiei de la Ringier migrând în portofoliul de vânzari al agentiei SplendidMedia Interactive.

PUBLICITATE: