(AdPlayers.ro) Castigatoarea licitatiei Iveco organizata de curand este Global Media, a declarat pentru AdPlayers Gabriela Buzescu de la Iveco SpA Romania. Agentia este cea “care a prezentat ideea cea mai apropiata de ceea ce ne doream” a mai spus oficialul.
“Tot ei au facut si productia seriei de spoturi rezultate” a mai spus reprezentantul Iveco SpA Romania insarcinat cu organizarea si desfasurarea licitatiei radio pentru contul Iveco – autovehicule comerciale. Potrivit aceleiasi surse, in licitatie s-au inscris 21 de agentii si freelancer-i, au confirmat prezenta 8 agentii, s-au prezentat 6.
Intrebata de AdPlayers cum comenteaza pozitia unor voci din publicitate care nu au fost incantate sa cheltuiasca bani cu productia unui spot pentru o licitatie, oficialul Iveco a spus ca aceasta cheltuiala nu a fost una asa mare. “Imi pare rau ca agentiile respective au perceput cererea noastra de a prezenta un format audio brut ca pe o cheltuiala asa mare” sustine reprezentanta companiei.
Gabriela Buzescu a explicat pentru AdPlayers si ce anume a insemnat acest format brut. “Agentiile care s-au prezentat au venit cu vocea client service sau a creative -ului inregistrata simplu prin intermediul unui microfon al calculatorului si era exact ceea ce am cerut. Nu au facut cheltuieli speciale pentru aceasta cerinta”.
“Nimeni nu s-a plans catre noi ca a facut cheltuieli pe care noi nu le-am acoperit. Din contra, cei care au venit la pitch si-au aratat incantarea pentru primirea pe care le-am facut-o” a mai precizat Buzescu.
Reprezentantul Iveco a mai sustinut ca este normal ca agentiile sa investeasca in atragerea de noi clienti: “ Cred ca este o atitudine gresita sa crezi ca, in calitate de furnizor, nu ai nici o investitie de facut ca sa iti atragi clientii. In cazul de fata noi eram clientii si am facut o investitie mult mai importanta ca sa ne atragem furnizorii (organizarea acestui pitch a costat o suma de bani, pe care noi am cheltuit-o fara sa stim daca se va inscrie la pitch vreo agentie sau daca in urma licitatiei vom gasi ideea pe care o cautam)”.
Oficialul reprezentantului auto a facut chiar si o paralela cu investitia pe care o face un vanzator auto “Atunci cand ne aflam in pozitia de furnizor (sa nu uitam ca si noi, la randul nostru, oferim in piata 3 game de vehicule comerciale), noi punem la dispozitia clientilor nostri vehicule pentru testare, pe cheltuiala noastra, in speranta ca le furnizam datele in urma carora pot lua o decizie de cumparare favorabila noua. Exemple am multe la indemana, dar voi aminti doar drive-test-ele organizate pe tot parcursul anului pentru clientii existenti si pentru cei potentiali.”
Desi nu stim care au fost cele 21 agentii / freelanceri care au dorit initial sa participe la licitatie si cele 6 care s-a prezentat in final, un lucru este sigur: dupa ce s-au inscris initial, un numar de 15 agentii si freelanceri nu s-au mai prezentat cu masinile la drive-testul cu publicitatea Iveco. Nu stim daca este normal sau nu sa faci un spot radio, chiar si brut, pentru o licitatie dar banuim ca aceasta practica ar trebui reglementata si cautata in conditiile generale de acceptare ale unei licitatii de catre un “dealer” de publicitate si nu de catre “cumparatorul” masinii. Si asta pentru ca orice investitie pentru un drive-test cu “vehiculele comerciale” ale publicitatii difera de la marca la marca si de la model la “model”.
Pana unde merge paralela intre investitia unei companii pentru a vinde un produs si investitia unei agentii pentru a-si vinde serviciile, speram sa aflam in curand de la reprezentantii de marca ai acestei industrii carora le vom adresa in curand cateva intrebari. Pana atunci, in lipsa unor reglementari clare si a unor raspunsuri privind “durata drive-testelor, lungimea traseului sau modelul testat intr-o licitatie”, va invitam pe AdPlayers la cat mai multe AdPitch-teste dupa regulile cumparatorilor de publicitate bine intentionati. ( Iulian Toma)