FRIENDS Advertising a incheiat 2005 cu 1,8 milioane EUR
Joi, 02 Martie 2006

( AdPlayers.ro ) FRIENDS Advertising a inregistrat la sfarsitul anului 2005 o cifra de afaceri de circa 1,8 milioane euro, au declarat pentru AdPlayers si AdPlayers.ro oficialii agentiei de publicitate, odata cu trecerea companiei in anul patru.

FRIENDS Advertising a incheiat 2005 cu 1,8 milioane EUR„Dupa eforturile depuse in primii ani ne bucuram de recunoasterea, increderea si recomandarea partenerilor nostri”, spune  Ioana Druta ( foto), Client Service Director FRIENDS Advertising. “Pentru noi, cei de la FRIENDS, aceasta este adevarata masura si rasplata a muncii si solutiilor de comunicare puse in slujba clientilor si a marcilor promovate”.

“Prima echipa stabila din publicitatea romaneasca cu o experienta de lucru in acesta formula de peste 8 ani”

FRIENDS Advertising a fost infiintata la jumatatea lui februarie 2003, dupa cum precizeaza oficialii agentiei, “in  urma unui concurs de imprejurari ce a adus impreuna patru vechi colegi si prieteni: Bojan Spasic – Sorin Tranca  - Catalin Varbiu - Constantin Nica, “prima echipa stabila din publicitatea romaneasca cu o experienta de lucru in acesta formula de peste 8 ani”.

Reprezentantii FRIENDS spun ca „echipa formata aproape in totalitate din seniori cu o experienta in comunicare, acoperind aproape toate industriile”, alaturi de pozitionarea agentiei si increderea partenerilor, au condus agentia la un portofoliu de 14 clienti in numai 9 luni de la infiintare, doi dintre acestia fiind clienti straini (Eclipse Sat – Marea Britanie si Ark Thompson-Cehia).

Reputatia si increderea catorva clienti in solutiile de comunicare oferite de cei care au pus bazele agentiei, i-a adus acesteia si o reputatie pe piata ca agentie de publicitate pentru toate serviciile de comunicare (full service). 

Astazi, in  portofoliul FRIENDS Advertising se numara contul regional al diviziei Photo-Video a Canon CEE(cont regional in 16 tari Central si Est-Europene),  marci ale unor advertiseri cum sunt Unilever (cu proiecte pentru brandurile Sunsilk, Dero, Omo, Dove, etc), UniCredit Romania, TinaR, Medrom, Walmark, Medrom, KGK (branduri Saunier-Duvall, Airwell), Siemens Romania.

Pentru a pune la dispozitia clientilor serviciile de care au nevoie, reprezentantii agentiei de publicitate mai sustin ca FRIENDS si-a bazat cu succes expertiza de strategie pe resurse interne si parteneriate cu consultanti de strategie de top din Romania dar si din afara tarii.

Ioana Druta: „Creatia noastra ajunge sa se vanda la fel de bine atat in tara, cat si in strainatate”

Sefa departamentului de „Client Service” , explica si interesul agentiei de a vinde creatia si nu neaparat de a participa cu ea la festivalurile de publicitate: „Cand creatia noastra ajunge sa se vanda la fel de bine atat in tara, cat si in strainatate, asa cum se intampla in 16 tari prin contul regional Canon, putem spune ca suntem mai fericiti decat dupa orice festival de publicitate”, afirma Ioana Druta.

Ca urmare a consolidarii agentiei si cresterii echipei la nivelul fiecarui departament, anul 2005 a mai consemnat pentru FRIENDS Advertising si prima mutare intr-un nou sediu in Soseaua Nordului din Bucuresti.

“Placerea de a lucra cu oameni bine dispusi si de incredere -  adica prieteni”

“Pentru ca ne place sa lucram impreuna si pentru ca nimic nu se compara cu placerea de a lucra cu oameni bine dispusi si de incredere -  adica prieteni”, explica cei de la FRIENDS Advertising filosofia agentiei de publicitate.

Acesta este si unul din motivele pentru care, alaturi de un grup de peste 200 de prieteni si invitati, FRIENDS Advertising a sarbatorit in urma cu cateva zile trecerea in anul 4, alaturi de prieteni. Printre cei care s-au alaturat FRIENDS s-au numarat clienti, furnizori, oameni de afaceri, colegi de breasla din publicitate, atat jurnalisti si o serie de vedete, cat si apropiati ai agentiei.

Si pentru ca “ce semeni – aia culegi!”, prietenii si clientii invitati ai agentiei au venit cu diplome, felicitari si cadouri, afirmand valorile agentiei care cultiva prietenia si placerea de a lucra impreuna.

Inca o “licitatie” castigata ?

“Total inedit, unul dintre potentialii clienti de new business ai agentiei, placut impresionat de organizarea si spiritul evenimentului, a declarat ca “acorda lui FRIENDS bugetul sau de marketing pentru 2006”, au mai afirmat oficialii agentiei. Membrii echipei nu au deconspirat insa identitatea noului “prieten” ce isi doreste sa cunoasca “placerea de a lucra” impreuna cu echipa de la FRIENDS Advertising.

 Bojan Spasic (stanga) si Sorin Tranca (dreapta): "Ne place sa lucram impreuna " FRIENDS Advertising a incheiat 2005 cu 1,8 milioane EUR .. ( Iulian Toma, Irina Toma – info@adplayers.ro )

PUBLICITATE: